Volumul „Tratat de ultrasonografie clinică veterinară” este unul extrem de util medicilor veterinari și celor interesaţi de acest domeniu. O carte de referinţă și un tratat actual, bogat în informaţii, rezultat al unei experienţe de decenii.
Reprezentanţii platformei EDUSON au oferit un program hibrid de formare și actualizare în ultrasonografie, găzduit de Universitatea de Medicină și Farmacie din Chișinău. Cursul a cuprins atât prezentări pe teme diverse, cât și ateliere hands-on.
Cercetătorii britanici nu recomandă abandonarea dietei vegetariene, dar subliniază importanța unei alimentații echilibrate.
O echipă de medici din cadrul Secţiei Clinice Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a realizat o intervenţie de artroplastie de revizie şold drept unei paciente de 54 de ani.
Medicii de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului (INSMC) „Alessandrescu-Rusescu” din București vor putea diagnostica problemele cardiace la copii cu mai multă acuratețe.
Mai multe proceduri, unele în premieră, au fost prezentate la cea de-a 9-a ediţie a Congresului European de Ecoendoscopie. Un subiect aparte l-au constituit tehnicile de ecoendoscopie terapeutică.
Accelerarea ritmului de muncă și problemele sociale au condus la creșterea anxietăţii în rândul populaţiei, iar acest fapt explică frecventele afecţiuni digestive funcţionale, explică prof. dr. Andrada Seicean, medic primar Gastroenterologie și Medicină internă.
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piața echipamentelor medicale de tipul ecografelor. Se fac inspecţii simultane în România, Germania şi Italia.
Emilia Grecu ne-a trimis spre publicare o proză scurtă intitulată „Fructe de mare”.
Statisticile arată că tromboza venoasă profundă poate duce la imobilizare, dureri sau chiar deces.
După doi ani de pandemie, lucrurile încep încet-încet să reintre în normal, spune prof. dr. Ioan Sporea. Însă provocările nu au dispărut în totalitate. Una dintre acestea va fi recuperarea perioadei de contact redus între medici și pacienţi.
Isabela Brănescu ne-a trimis o proză inspirată din realitate, inedită, care va deschide noul său volum de proze pe care îl are în pregătire. „Este o problemă cu care se întâlnesc multe mame, însă cutumele societății impun tăcerea”.
Pentru identificarea cancerelor de prostată, o nouă tehnică de examinare cu ultrasunete pare să fie la fel de eficientă ca IRM, arată un nou studiu publicat în „The Lancet Oncology”.
Îmi scriu foile de observaţie și mi-e rușine. Habar n-avem să preţuim. Am pierdut dialogul dintre noi.
Un studiu recent a arătat că o ultrasonografie în timpul sarcinii poate identifica semnele precoce ale autismului.
Odată cu vaccinarea în masă împotriva COVID-19, populaţia a prins curaj și a început să apeleze din nou la medici în scop preventiv sau curativ, spune dr. Georgia-Alexandra Baltog.
Performanţa aparatului și cea a medicului reprezintă combinaţia optimă în imagistică, spune dr. Adrian Nicolescu. Ele sunt, desigur, strâns legate, însă pentru stabilirea unui diagnostic corect este important și nivelul de cunoștinţe al medicului.
Două proiecte românești din domeniul sănătății au fost selectate printre semifinaliștii InnoStars Awards, programul EIT Health pentru start-upurile „early stage” din regiunile Europei Centrale, de Est și de Sud.
Specialiștii Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara au inițiat un proiect, în premieră, prin care pacienții post-COVID sunt investigați imagistic prin ecografie Doppler.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe